Ce este M.L.M. ?

“O mina de aur!”

N.L.P.

„Nu există nimic mai puternic decât NLP
în lumea dezvoltării umane şi a învăţării.”
Sue Knight
Ce este NLP?
Programarea Neuro-Lingvistică (NLP) a devenit un domeniu de sine stătător, de
modificare a comportamentului şi de eficientizare a comunicării.
NLP a derivat din studierea unor personalităţi din diverse domenii, care au obţinut
rezultate remarcabile în carieră. Prin NLP se pot însuşi abilităţi complexe cu scopul de a
îmbunătăţi eficacitatea vieţii profesionale, dar şi a celei particulare.
NLP se ocupă cu structura experienţelor subiective ale oamenilor (cum organizăm ceea
ce vedem, auzim, simţim şi cum percepem, selectăm şi modificăm lumea înconjurătoare prin
intermediul simţurilor; cum ne folosim de limbaj şi cum acţionăm, intenţionat sau
neintenţionat, pentru a obţine un rezultat).
Ca ştiinţă comportamentală Programarea Neuro-Lingvistică (NLP) furnizează:
• O EPISTEMOLOGIE – un sistem de cunoştinţe şi valori;
• O METODOLOGIE – procese şi proceduri pentru aplicarea cunoştinţelor şi valorilor;
• O TEHNOLOGIE – instrumente care sprijină aplicarea cunoştinţelor şi valorilor.
Insuficienţa modelelor liniare şi statistice aplicate la complexitatea realităţii umane a
impus cu necesitate viziunea sistemică a Programării Neuro-Lingvistice (NLP).
Ca viziune sistemică, NLP propune drept cadru de lucru modelul cibernetic,
promovează importanţa abordării „ecologice” (funcţional, pragmatic, care se bazează pe
realitate şi nu doar pe
teorii, ce poate fi verificata) şi dezvoltă abilităţile de gândire sistemică.

1 comentariu »

  1. Daca voi,cititorii doriti mai multe informatii desptre NLP scrieti aici

    Comentariu�Comentarii de vladcostebmx | noiembrie 20, 2008


Lăsați un comentariu